Fa un experiment: mergi la un strain de pe strada si intreaba-l “Ai timp sa masturbam girafa asta dupa pranz?” Observa sunetul pe care l-a facut ca raspuns. Acel sunt va fi la fel, indiferent daca pui intrebarea in Statele Unite, Japonia sau Islanda.

Potrivit stiintei moderne, exista un singur cuvant impartasit de fiecare limba de pe pamant. Nu e un cuvant mare. Unii chiar se intreaba daca e un cuvant in adevaratul sens, dar e unul pe care l-ai folosit saptamana trecuta macar o data. Cuvantul respectiv este “huh?” – sunetul universal al confuziei; e modul monosilabic de a spune “Poti sa repeti ce-ai zis, te rog?”

O echipa din Olanda a facut un studiu despre asta, analizand conversatii inregistrate in zece limbi neinrudite, precum spaniola, chineza si islandeza, desoperind ca nu doar ca aveau toate un cuvant scurt care necesita clarificare, dar cuvantul era similar. Chiar si limba rusa avea o versiune similara, in ciuda faptului ca limba lor nu are un sunet pentru “h”, fiind mai aproape de “ah?”, care e tot foarte apropiat.

Deci, de ce ar avea atata limbi, care nu au nicio legatura una cu alta, in comun aceasta grupare de sunete, folosita atunci cand vor sa fie repetata o informatie? Unul dintre lingvistii responsabili cu studiul, Mark Dingemanse, crede ca este vorba de evolutie convergenta – procesul prin care mai multi subiecti evolueaza accidental in acelasi fel.

Sigur, am putea sa spunem ca “huh” nu e chiar un cuvant, ci doar un sunet pe care il facem. Si nu facem toti aceleasi sunete? La urma urmei, filmele porno japoneze suna la fel ca cele americane, din momentul in care actiunea incepe. Dar “huh” urmeaza toate calificarile pentru statutul de cuvant. Nu este folosit arbitrar si are anumite reguli gramaticale, precum faptul ca apare la sfarsit de propozitie. Are un sens specific care este inteles de catre ascultator … indiferent unde ai merge.